Mănăstirea “Dintr-un Lemn” - Palatul Stăreției

Există controverse atât în ceea ce privește ctitorii (Matei Basarab sau Preda Brâncoveanu) cât și prima etapă de edificare (1633-1654) a Mănăstirii "Dintr-un lemn" din Vâlcea. Palatul sau Stăreția Veche, inițial datat în prima etapă de edificare, ca o construcție unitară, prezintă în mod clar - ca urmare a unei cercetări laborioase de parament - o a doua și foarte importantă etapa de intervenție (1715) datorată lui Ștefan Cantacuzino, care l-a extins substanțial către nord și est, mărind astfel și vechea incintă.

Lucrările de intervenție, bazate pe îndelungi investigații aprofundate, pluridisciplinare și de parament, au constat în principal în ample și foarte dificile lucrări de consolidare (stare de pre-colaps generalizat), precum și in lucrări de readucere a compartimentărilor și a fațadelor la starea inițială -  având la bază rezultatele investigațiilor mai sus pomenite. Aceste lucrări de restaurare arhitecturală au avut în vedere marcarea și punerea în valoare a elementelor arhitecturale originale în fiecare dintre încăperi: spaleți, nașteri de arce, tencuieli, grinzi ale planșeelor, scări, nișe, boltiri, coloane din piatră, parament, nivele de călcare - marcându-se și punându-se în valoare astfel cele două principale etape de edificare.
Lucrările de antrepriză au fost asigurate de firma RESTOR din Vâlcea, condusă de cel mai stimat și experimentat dintre restauratori: Fred Constantin Panco.

Ansamblul Mănăstirii “Dintr-un Lemn”

Istoric
Într-o zonă împădurită, aproape de Râmnicu-Vâlcea, se află unul dintre cele mai vechi şi mai valoroase lăcaşuri de cult din ţară.

Cea mai veche mărturie despre mănăstire a fost consemnată în scris de diaconul Paul de Alep, care l-a însoţit pe Patriarhul Macarie al Antiohiei în călătoriile acestuia prin Ţările Româneşti între anii 1653-1658.

Potrivit unei vechi tradiţii locale, mănăstirea a fost construită din trunchiul unui singur stejar secular, în scorbura căruia a fost găsită icoana Maicii Domnului, în primele decenii ale secolului al XVI-lea, de aici purtând numele “Dintr-un Lemn”.

Mitropolitul Neofit Cretanul, cercetând mănăstirea la 29 iulie 1745 scria: un cioban cu numele Radu, în timpul lui Alexandru Vodă (1568-1577), a visat Icoana Maicii Domnului despre care aminteşte Paul de Alep şi, tăind stejarul în care a fost găsită icoana, a făcut din lemnul lui o bisericuţă, numită din această pricină “Dintr-un Lemn”.

Cam acelaşi lucru îl afirma în anul 1842 şi poetul Grigore Alexandrescu. Existenţa stejarilor seculari, precum şi a icoanei, se constituie astăzi în probe de necontestat pentru adevărurile consacrate în legendă.

Construită chiar pe locul stejarului purtător de icoană, după toate probabilităţile pe la mijlocul secolului al XVI-lea, bisericuţa din lemn este lucrată din bârne groase, încheiate în coadă de rândunică.

Legendele apariţiei şi construirii aşezământului monahal sunt o parte din adevăr, însă prima menţiune documentară apare la 20 aprilie 1635. O mărturie importantă scrisă este a lui Matei Basarab din 27 noiembrie 1640 la ridicarea bisericii din piatră. Acesta nota că a zidit mănăstirea „de isnoavă de’ntemei”, înşirând mănăstirile pe care le-a întemeiat.

Pisania bisericii de piatră, care datează din 1715, pomelnicul mănăstirii din 1804 făcut după cel din 1715, confirmă că documentul din 1640 a lui Matei Basarab este real şi că biserica de zid este construită de acesta.

Are o formă dreptunghiulară, cu absida altarului decroşată, cu o lungime totală de 13 metri, o lăţime de 5.50 metri şi o înălţime de aproximativ 4 metri. Este înconjurată la exterior de un brâu în torsadă, săpat în grosimea lemnului, cu un pridvor deschis, fără turlă.

Iconostasul, sculptat în lemn de tei, în anul 1814, este o veritabilă operă de artă ca şi multe din icoanele de lemn ce împodobesc biserica în interior.

Date proiect
Categorii: Lăcase de cult
Beneficiar: Mănăstirea Dintr-un Lemn, Episcopia Râmnicului
Amplasament: Sat Dezrobiţi, Comuna Frânceşti, Județul Vâlcea
Cod LMI VL-II-a-A-09742
Datare: 1633-1654
Data finalizării proiectului: 2008

Echipa pentru proiect Palatul Stăreției:
- arh. A.I.Botez (șef proiect complex), arh. Cristina Botez (șef proiect), tarh. Dumitru Bucur, arh. Mircea Alexandru, arh. Alexandra Vasiliu
Structură: ing. Laurențiu Spoială (+)
Instalații: FAB DESIGN - ing. Florin Bălan

Cercetare/Investigații:
- Studii geotehnice: prof. dr. ing. Ion Stănculescu
- Istorice și de arhitectură: prof. dr. arh. Anca Brătuleanu
Arheologie: dr. arhg. Emil Lupu
Ridicare topografică: ing. Ion Vlădeanu
Restaurare pictură: pictor Tudor Popescu
Restaurare piatră: sculptor Tudor Narcis
Proiectare biserică:
REMON PROIECT - Arh. Constanța Carp, Arh. Dan Baciu
Structură biserică: EXPERTIZE PROIECTARE CONSULTING - ing. Mihai Biriș, ing. Lucia Giosan
Constructor: RESTOR - Arh. Fred-Constantin Panco (+) , Atestat MCC, Specialist

Conexiuni

https://ro.wikipedia.org/wiki/Mănăstirea_Dintr-un_Lemn

https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_de_lemn_din_Mănăstirea_Dintr-un_lemn

Previous
Previous

Geamia Esmahan Sultan din Mangalia

Next
Next

Casa Duhovnicului - Mănăstirea Govora