Restaurare

S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L. S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L.

Biserica “Sf. Dumitru” și Turnul Clopotniță - Mănăstirea Jitianu

Mănăstirea Jitianu este o mănăstire ortodoxă din România situată în satul Braniște, comuna Podari, județul Dolj. Mănăstirea se află în lunca Jiului, la 3 km sud de Municipiul Craiova, în apropierea drumului Craiova-Calafat (E79). Odinioară ea se afla în mijlocul unei păduri seculare și era înconjurată din trei părți de Balta Jitianului, un vechi meandru părăsit al Jiului. Numele Jitianu provine de la cuvântul slavon “jitia”, care înseamnă viață, viețuire, trăire. Cea mai veche mărturie privind existența mănăstirii Jitianu este zapisul fraților Alexie și Pârvul de la 12 martie 1593, prin care aceștia dăruiesc mănăstirii douăsprezece locuri din hotarul Craiovei, pentru pomenirea lor și a părinților lor: “un loc lângă hotarul Popovei și lângă crângul Popovei, alt loc din capul bălții lui Mușat, până la Strâmba și un loc în Lazul Mare, pentru sufletul surorii lor, Maria”. Patru ani mai târziu, documentele ni-l dezvăluie și pe ctitorul-întemeietor: preotul Novac din Popova.

Read More
S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L. S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L.

Restaurare și reabilitare imobil din str. Coandă 30, București

Imobilul se situează în zona centrală a Bucureștiului, la intersecția străzii Coandă cu strada Vasile Alecsandri. Este înscris în Lista Monumentelor Istorice a municipiului București, la poziția 220, având codul B-II-m-B-17946, la adresa “str. Alecsandri Vasile 13 sector 1”, datare “1900”. Autorizația de Construire a cărei copie se găsește la Arhivele Naționale ale României o menționează ca locuință privată. Proprietarul inițial al construcției a fost o anume Maria Rădulescu, însă numele arhitectului și al antreprenorului sunt momentan necunoscute. Din punct de vedere arhitectural și stilistic, casa poartă trăsăturile casei-vagon urbane și ale eclectismului de factură academică specific sfârșitului secolului al XIX-lea și începutului de secol XX.

Read More
S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L. S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L.

Mănăstirea Antim - Biserica “Toți Sfinții” Antim din București

Situată în inima Bucureștiului și ctitorită între 1713-1715 de Sfântul Antim Ivireanul, mânăstirea este un reper arhitectural brâncovenesc și spiritual, cu detalii minuțioase realizate de însuși mitropolitul, inclusiv sculpturi, coloane, ancadramente și o ușă masivă din lemn de stejar sculptată de mâna sa. Mănăstirea Antim, ctitorită de marele ierarh Antim Ivireanul, a fost ridicată în perioada anilor 1713-1715 pe locul unde era o veche biserică de lemn cu hramul Sfântul Nicolae, în care se păstra Mirul, nu departe de dealul Mitropoliei, la aproape două sute de metri spre apus. Inițial, mănăstirea avea forma unei cetăți, cu biserica în centru; pe laturile care descriu perimetrul unui pătrat erau chiliile, iar în fiecare colț era câte un turnuleț. Realizarea artistică a mănăstirii reprezintă o mărturie elocventă a vieții culturale bucureștene de la începutul secolului XVIII-lea. Întregul complex – biserică, chilii, paraclis, clopotniță, case egumenești – a fost executat, atât arhitectonic cât și pictural, potrivit planurilor întocmite de marele ierarh.

Read More
S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L. S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L.

Casa Chrisovelloni din București

Imobilul se situează în municipiul București, în Zona Protejată 44, în vecinătatea Palatului Știrbey de pe Calea Victoriei și a Casei Darvari.

Read More
S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L. S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L.

Anasamblul Bisericii “Sf. Dumitru”, “Sf. Împărați” din Stâlpu

Ansamblul se află în intravilanul comunei Stâlpu, județul Buzău. În cadrul Ansamblului, sunt trei construcții monument istoric înscrise în Lista Monumentelor Istorice: Biserica ”Sf. Dumitru”, ”Sf. Împărați”; Turnul Clopotniță; Zidul de incintă. Deși data edificării ansamblului nu este menţionată printr-o pisanie sau document scris, iar prin cercetările arheologice preliminare nu s-a găsit material de datare exactă a nivelului de construire, edificarea ansamblului poate fi plasată în intervalul 1689-1710. În urma cercetărilor, s-a stabilit că zidul de incintă, biserica şi locuinţa din colţul de sud-est al incintei – din care se păstrează fundaţiile - sunt contemporane. Turnul clopotniță, inserat în zidul de vest, a fost ridicat în 1937, de către proprietarul de atunci, C. Angelescu.

Read More
S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L. S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L.

Biserica “Toți Sfinții - Hagi Enuș” din Craiova

Situat în zona centrală a municipiului Craiova, ansamblul Bisericii “Toți Sfinții – Hagi Enuș” este un complex arhitectural aparte, constituit din biserica propriu-zisă (cod LMI DJ-II-m-B-07981.01), cu hramul “Toți Sfinții”, și turnul clopotniță (cod DJ-II-m-B-07981.02), unul dintre cele mai vechi din oraș. Prin vechimea, istoria și amplasamentul ei, biserica Hagi Enuș ocupă un loc important în viața spirituală și religioasă a Craiovei, fiind de asemenea un veritabil monument istoric și o emblemă a arhitecturii de altădată. Cu toate că pe baza informațiilor istorice din pisanie s-a putut stabili ca dată a zidirii bisericii - anul 7301 de la facerea lumii, mai precis toamna anului 1792- un fragment de zid din partea de sud a bisericii marchează o fundație mai veche.

Read More
S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L. S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L.

Schitul ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” - Fosta Mânăstire Berca

Mânăstirea Berca se găsește la cca. 20 km vest de orașul Buzău, pe un promontoriu deasupra albiei râului Buzău. În cadrul Ansamblului “Mânăstirea Berca” există 5 construcții monumente istorice înscrise în Lista Monumentelor: Biserica „Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil”, datare 1694; Ruine case egumenești, datare sec. XVII - XIX; Chilii (ruine), datare sec. XVII-XIX; Turn clopotniță (ruine), datare sec. XVII-XIX; Zid de incintă (ruină), datare sec. XVII-XIX. A fost cunoscută în secolul al XVIII-lea și sub numele de Mănăstirea Cetățuia, datorită poziției sale privilegiate și datorită aspectului de cetate, fiind înconjurată de ziduri din piatră și cărămidă.

Read More
S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L. S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L.

Biserica “Sfântul Nicolae - Ungureni” din Craiova

Biserica “Sf. Nicolae – Ungureni” este un monument istoric reprezentativ pentru patrimoniul cultural local, înscris în Lista Monumentelor Istorice 2015 a județului Dolj la nr. crt. 207, cod DJ-II-m-B-08017, cu demunirea Biserica “Sf. Nicolae” – Ungureni, municipiul Craiova,  județul Dolj, datare sf. sec. XVIII, ref. 1774-1780, pe locul uneia de lemn. Numele bisericii Ungureni și al cimitirului de alături, au o istorie comună, existând argumente nescrise care le leagă de identitatea unui cioban care a poposit aici cu turmele sale.  Potrivit unei legende locale, ciobanul transilvănean (ungureanul, aşa cum era cunoscut de localnici) a poposit cu turmele sale la marginea cetăţii. A fost primul dintre păstorii ce aveau să se stabilească în această zonă.

Read More
S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L. S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L.

Ansamblul Mănăstirii Arnota: muzeu, ateliere (corp chilii) și incintă

Conform L.M.I. 2015, ansamblul cuprinde trei monumente istorice: Biserica “Sf. Arhangheli”, datare 1634; Corp chilii, datare 1852-1856; Incinta, datare 1634. Edificarea mănăstirii Arnota este atribuită, în general, domnitorului Matei Basarab. Nu se cunoaște cu exactitate nici anul edificării (cca. 1633-1636) și nici dacă au existat alte biserici anterioare pe același amplasament. Așa cum reiese din documente, Matei Basarab a construit mănăstirea Arnota cu scopul de a o face necropola familiei sale. Decedat in 1654, domnitorul a fost îngropat la Târgoviște, iar osemintele sale au fost aduse cu mare fast la Arnota în 1659 de către Mihnea al III-lea.

Read More
S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L. S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L.

Biserica "Sf. Ioan Botezătorul” și turn clopotniță, fostul Schit Bradu, Ansamblul Mănăstirii Bradu - Gurguiata, Județul Vâlcea

Actualul Schit Bradu este amintit într-un hrisov din 15 iulie 1737 ca “schitul de sub Râpa Bradului”, care a avut la început o biserică din lemn. La 10 aprilie 1766 monahia Anastasia împreună cu fiicele sale dădeau zapis la mână “duhovnicului Sava Ieromonah“ prin care ofereau ca danie bisericii de la Râpa Bradului o livadă din Gurguiata. Potrivit pisaniei, biserica păstrată şi astăzi a fost ridicată din zid, în anii 1783-1784, de către Ieromonahul Sava de la Iezer. Nu a fost niciodată un aşezământ mare, fiind legat direct de Episcopia Râmnicului sau de Mănăstirea Iezer.

Read More
S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L. S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L.

Biserica “Adormirea Maicii Domnului” a Târgului din Târgoviște

Biserica “Adormirea Maicii Domnului” a Târgului este monument istoric, înscrisă în Lista Monumentelor Istorice a judeţului Dâmboviţa la poziția 611, cod LMI - 2004, cod DB-II-m-A-1729, datată 1654. Biserica “Adormirea Maicii Domnului” a Târgului se află în proprietatea Parohiei Târgului, Arhiepiscopia Târgoviștei. A fost edificată în vremea domniei lui Matei Basarab, de către Udrişte Năsturel, cumnatul lui Matei Basarab Voievod și logofăt în timpul domniei acestuia.

Read More
S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L. S.C. ABRAL ART PRODUCT S.R.L.

Muzeul Bisericesc al Eparhiei Buzăului și Vrancei din Buzău

Muzeul bisericesc al Eparhiei reprezintă un important monument istoric şi de arhitectură. Realizat în stil neoclasic poartă cu sine, în curgerea nestăvilită a timpului, un dublu mesaj istoric: originea daco-romană a poporului nostru, argumentată de existenţa pe fațade a unor basoreliefuri reprezentând capete de daci şi de romani, precum şi anticiparea evenimentului istoric de mare importanţă naţională al Unirii Principatelor Române (24 ianuarie 1859), motivate de existenţa stemei Moldovei (zimbrul) şi a Ţării Româneşti (vulturul) deasupra ferestrelor de la etaj și a celor doi delfini în spațiile de sub ferestre, simbol heraldic al Dobrogei.

Read More