Biserica “Sfântul Nicolae - Ungureni” din Craiova
Biserica “Sf. Nicolae – Ungureni” este un monument istoric reprezentativ pentru patrimoniul cultural local, înscris în Lista Monumentelor Istorice 2015 a județului Dolj la nr. crt. 207, cod DJ-II-m-B-08017, cu demunirea Biserica “Sf. Nicolae” – Ungureni, municipiul Craiova, județul Dolj, datare sf. sec. XVIII, ref.1774-1780, pe locul uneia de lemn. Numele bisericii Ungureni și al cimitirului de alături, au o istorie comună, existând argumente nescrise care le leagă de identitatea unui cioban care a poposit aici cu turmele sale. Potrivit unei legende locale, ciobanul transilvănean (ungureanul, aşa cum era cunoscut de localnici) a poposit cu turmele sale la marginea cetăţii. A fost primul dintre păstorii ce aveau să se stabilească în această zonă.
Biserica “Sf. Nicolae” – Ungureni după restaurare
Simţind nevoia unui loc în care să-şi poată pleca genunchii pentru rugăciune, ciobanul ungurean ar fi ridicat aici, cu cheltuială proprie, o frumoasă bisericuţă din lemn, pisania arătând clar acest lucru: “Din cauza robiei străine, ciobanul a fugit pe poteci şi drumuri numai de el ştiute, a ajuns aici şi drept recunoştinţă a ridicat din temelie această biserică“.
Noua ctitorie a luat hramul „Sfântul Nicolae“, dar potrivit legendei, toţi o cunosc cu numele de Ungureni, “a Ungureanului“ sau “a Ungurelului“.
Biserica “Sf. Nicolae” este o construcție de dimensiuni relativ mari, ținând cont de epoca în care a fost construită: 20,85 m lungime pe 11,88 m lățime în dreptul pronaosului. Construcția, de tip navă, fără abside, dar cu un adaos care adăpostește o scară interioară care asigură accesul la fosta clopotniță, este compartimentată tipic pentru o biserică ortodoxă, cu pridvor deschis, pronaos, naos și altar.
Biserica “Sf. Nicolae” – Ungureni - plan de situație.
Proiectul de investiție
Proiectul de investiție intitulat “Consolidare, restaurare și punere în valoare biserica “Sfântul Nicolae” – Ungureni”, cod SMIS: 119853, a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural, Apelul de proiecte POR/2017/5/5.1/2.
Proiectul s-a derulat în perioada 2017 – 2021 în municipiul Craiova, județul Dolj și a avut o valoare totală de 10.184.129,71 lei, finanțarea nerambursabilă a fost de 9.980.447,12 lei, din care 8.483.380,05 lei din FEDR și 1.497.067,07 lei din bugetul național.
Obiectivul general al proiectului constă în sprijinirea unei dezvoltări locale prin conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale, sprijinirea unei dezvoltări durabile și echilibrate teritorial și național, prin creșterea importanței turismului și culturii ca factori care stimulează creșterea economică în regiunea Sud-Vest Oltenia, respectând principiile dezvoltării durabile și ale protecției mediului prin conservarea moștenirii culturale – a monumentului istoric – Biserica “Sf. Nicolaeˮ – Ungureni (DJ-II-m-B-08017).
Obiectivele specifice ale proiectului sunt: consolidarea și restaurarea obiectivului de patrimoniu cultural – Biserica “Sf. Nicolaeˮ – Ungureni (DJ-II-m-B-08017) din municipiul Craiova, județul Dolj și valorificarea potențialului cultural și turistic al acestuia.
Activitatea de digitizare a obiectivului de patrimoniu cultural – Biserica “Sf. Nicolaeˮ – Ungureni (DJ-II-m-B-08017) a fost realizată prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 – Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural; Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.
(Vision Engineerig & Consulting)
Descrierera lucrării
O "delă" (dosar) din anul 1838 aflată în arhivele statului din Craiova, arată că biserica Ungureni este construită în anul 1720. Odinioară, în zona din apropierea bisericii veneau ciobanii prigoniţi din Ardeal, pentru a-şi vinde oile la zahanalele (abatoare) din zonă. Pârâul care traversa zona a luat denumirea de pârâul Tăbăcarilor, iar mahalaua a devenit Ungureni, de la cetele de ciobani transilvăneni care coborau aici cu turmele. Numele bisericii Ungureni și al cimitirului de alături, au o istorie comună, existând argumente nescrise care le leagă de identitatea unui cioban care a poposit aici cu turmele sale.
Biserica “ Sf. Nicolae - Ungureni” înainte de restaurare
Deși, în decursul celor 236 de ani de la terminarea acestui sfânt lăcaș, biserica a trecut prin mai multe etape de intervenție, constând atât în restaurarea stratului pictural, cât și în consolidarea zidăriei, după încheierea lucrărilor de arhitectură fiind necesară și conservarea și restaurarea picturii murale. În privința intervențiilor, prin lucrările de consolidare intreprinse, s-a asigurat stabilitatea construcției, conform cu recomandările expertizei tehnice de rezistență.
Pardoselile din mozaic din interiorul bisericii au fost desfăcute cu mare atenție, fiind refăcute ulterior, concomitent cu realizarea sistemului de încălzire. Pentru eliminarea umidității ascensionale din fundații și pereți, s-a realizat o barieră orizontală cu produse pe bază de silicați pe toată grosimea zidurilor exterioare și interioare, conform tehnologiei specifice (aplicare în găuri forate).
Întregul eșafodaj al turlei a fost desfăcut și refăcut din lemn de stejar, inclusiv scara de acces și planșeul intermediar.
La etajul 1 al turlei clopotniță (deasupra bolții pronaosului) a fost realizat un planșeu din lemn cu grinzi din lemn masiv de stejar și podină din dulapi din lemn de stejar 5 cm grosime.
Scara de acces în Turla clopotniță din beton a fost restaurată.
Conservarea-restaurarea picturii din biserică, integrarea estetică cu o pictură în frescă bine executată reprezintă o contribuție esențială la viabilizarea unui lăcaș de cult din grupul unor biserici și mănăstiri cunoscute în zona Olteniei, posibile repere culturale și istorice ale viitoarelor puncte turistice ce vor străbate regiuni din zona Olteniei.
Biserica “ Sf. Nicolae - Ungureni” după restaurare
Denumirea obiectivului/ proiectului: Consolidare, restaurare și punere în valoare Biserica “Sf. Nicolae” - Ungureni [C1]
Cod LMI: DJ-II-m-B-08017
Datare: 1774-1780, pe locul unei biserici mai vechi, din lemn
Amplasament: Str. Ana Ipătescu, nr. 100, Craiova, Județul Dolj
Finanțator: Programul Operațional Regional 2014-2020/ 5/ 5.1
Beneficiar: Parohia Sfântul Nicolae Ungureni
Colectiv de proiectare
Arhitectură: arh. A.I. Botez - șef proiect complex, arh. George Bogdan Teodorescu - șef proiect, arh. Andrei Atanasiu
Structură: ing. Adrian Mircea Stănescu, ing. Daniel Purdea
Instalații: ing. Alexandru Botez, ing. Florin Bălan, ing. Ion Mengheș, ing. Mihai Cătălin Cernăianu
Componente artistice
Proiect restaurare pictură: arh. Claudiu L. Moldoveanu, pict. Cătălin Palamariu
Executare restaurare pictură: Mircea Baciu
Diriginte de șantier: MARINSTAL - Cornel Condurache, Romeo Popoi
Consultanță: DUOPART CONSULTING - ing. Ionuț Stoica, Av. Alina Stpica, Răzvan Ion, Diana Ion
Antreprenor general: CAROLIN - ing. Ion Stătică, ing. Ștefan Stătică
Digitizare: Vision Engineering & Consulting
Data începerii/ finalizării lucrării: 2018 / 2021
CONEXIUNI
Vision Consultancy & Engineering
https://3dvirtual.ro/biserica-ungureni/