Biserica “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Viorești, Slătioara - Județul Vâlcea
Biserica de zid din Viorești, cu hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” se află în cătunul Viorești din localitatea Gorunești, comuna Slătioara, județul Vâlcea. Edificiul a fost construit în 1781, refăcut în 1800 şi 1804-1805 (pictura). Denumită și “Biserica Potecașilor”, aflată nu departe de Horezu, lăcașul de cult este un monument absolut remarcabil datorită frizei de sub streaşină, reprezentând grupurile de potecaşi. Potecaşii erau formaţiuni paramilitare conduse de vătafii de plai având ca misiune protejarea vămilor, combaterea contrabandei și anihilarea bandelor de lotrii (bandiţii de codru), etc. Potecașii patrulau în zona de frontieră cu Transilvania pe potecile (de unde şi numele) de sub munte.
Biserica “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” - monument de arhitectură
Biserica “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” - monument de arhitectură
Cod: Lista 1955: – 2090; Lista 1991 – 1992: 39B0165; Lista 2004 și ulterioarele: VL-II-m-B-09774.
Localizare: Comuna Slătioara, Sat Gorunești, Cătun Viorești - Județul Olt
Datare: 1781, noiembrie 29. Ref. 1800 și zugrăvită în 1804 – 1805.
Categoria valorică B.
Ctitor: vătaful de plai Ion Urșanu, soția sa Andrica și părinții lui Vlad și Stanca.
Friza potecașilor pictată în registrul superior al fațadelor, înfățișându-i pe ctitorii bisericii călare pe cai, este singulară prin amploare și adaugă volumetriei delicate a bisericii un farmec cu totul special. Zugravii bisericii au fost: Manole, Dinu, Cochina și Gheorghe din Craiova. Restaurarea picturii a fost realizată de Elena Murariu.
Biserica a fost restaurată datorită scriitorului Dinu Săraru, fiu al Slătioarei, care și-a făcut un țel nobil din salvarea și promovarea acestei interesante biserici.
Parohia: Parohia Vioreşti-Goruneşti / Arhiepiscopia Râmnicului / Mitropolia Olteniei
Biserica din Viorești, Vălcea - pagină de reportaj dintr-o revista interbelică din anii ‘30
"Biserica cu potecaşi" a fost construită din cărămidă şi piatră pe la 1781, cu hramul "Intrarea Maicii Domnului în Biserică", în formă de navă, fără turlă, cu un pridvor deschis, format din coloane, care mai aminteşte de arhitectura brâncovenească atât de pregnantă în Ţara Românească. După tradiţie, ctitorul acestui lăcaş ar fi vătaful Ion Urşanu şi soţia sa, Andreica, care ar mai fi zidit alte 40 de biserici.
Zugrăveala exterioară se datorează vătafului Constantin, care a comandat-o la 1807. La 1895, biserica a fost reparată, suferind o serie de modificări. Pridvorul i-a fost închis, ferestrele mărite, iar deasupra s-a montat o turlă de lemn, după cum se poate vedea în fotografia făcută bisericii din Slătioara în perioada interbelică. Slătioara.
Biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din cătunul Vioreşti al satului Goruneşti, comuna Slătioara, ctitoria vătafului de plai Ion Urşanu, împreună cu soţia sa Andreica, şi părinţii Vlad şi Stanca, din anul 1781; ea a fost refăcută în 1800 şi zugrăvită în 1804-1805, de Manole, Dinu, Cochina şi Gheorghe din Craiova. „Friza potecaşilor pictată în registrul superior al faţadelor, înfăţişându-i pe ctitorii bisericii călare pe cai” 90 constituie un unicat.Biserica este de tip dreptunghiular, cu absida poligonală decroşată, şi pridvor închis ulterior.
Deasupra naosului este o turlă de lemn, deschisă prin calota iniţială, care se sprijină pe arce şi console. Pronaosul este acoperit cu o calotă cuprinsă între două bolţi semicilindrice la sud şi nord. Pridvorul, cu o boltă cilindrică, este cuprins azi în spaţiul interior al bisericii, despărţit de pronaos printr-o largă arcadă, la fel ca pronaosul de naos. Decoraţia exterioară este reprezentată de un brâu format dintr-un tor cuprins între două rânduri de zimţi care se ridică în unghi drept deasupra pridvorului.
Biserica a suferit modificări importante în anul 1895, când pridvorul a fost închis cu zid şi inclus în biserică prin desfiinţarea zidului respectiv şi înlocuirea cu o arcadă. Zidul despărţitor dintre pronaos şi naos a fost de asemenea înlocuit cu o arcada largă, a fost adăugată peste naos o turlă de lemn. Pictura din 1804-1805, a fost făcută de Manole, Dinu, Cochina şi Gheorghe din Craiova. Friza potecaşilor, pictată în registrul superior al faţadelor, înfăţişându-i pe ctitorii bisericii călare pe cai, constituie un unicat.
Pe zidul sudic apar pictați călarare: „Ion Vătafu Urşanu”, „Nicolae Viorel”, „Niţu sin ego”, „Anghel sin Viorel”, „Ianea Lata”, „Ion san Stanciu”, apoi pe jos cu o cruce în mână, fiind morţi, „Stanciu san Dumitraşco” cu „Stana soţiia”. De remarcat în exterior, friza de ctitori care se desfăşoară pe registrul superior al pereţilor sud, est şi nord, în special grupul de călăreţi de pe portretele sud, cu Ion Urşanu, vătaful de plai în haine închise şi cuca neagră, urmat de plăieşi în cămăşi lungi şi cu căciulă, toţi calări pe cai mergând la trap cu cozile înnodate, tablou valoros atât din punct de vedere plastic cat si documentar.
Celelalte personaje sunt în postura obişnuită de ctitori; printre ele numeroşi erei. De regulă, pe exteriorul bisericilor din zonă sunt zugrăviţi sfinţi, sibile, prooroci, scene biblice sau moralizatoare; în cazul de faţă pe trei laturi ale bisericii avem chiar ctitorii. Doar pe faţada de vest apar sfinţii Gheorghe, Dumitru şi icoana de hram ”Intrarea in biserica a Maicii Domnului”.
Iconografia picturii interioare se adaptează în naos hramului bisericii. În pronaos, chipurile bine individualizate din tabloul votiv de pe sud, vest şi nord, anunţă portretele efigie din primele decenii ale secolului XIX.
Fragment din friza cu potecași pictată pe zidul sudic
Descriere
La Slătioara de Vâlcea, în cătunul Vioreşti, pe un platou străjuit la apus de făgeturile Măguricei, iar la răsărit şi la miazăzi de apele Cernei vâlcene şi de piramidele de nisip ale Măgurii Slătiorului, a fost ridicată în urmă cu aproape 250 de ani biserica de plan dreptunghiular, lipsită de turn, de dimensiuni modeste, inchinata Naşterii Maicii Domnului, aici fiind la acea vreme se pare un schit de maici - locul fiind cunoscut şi sub numele de Valea Călugăra.
Lăcaşul din Vioreşti a fost construit în anul 1782 de către vătafii de plai Ioan Ursanu şi Ion Viorel, iar la 1801 biserica a primit pictura interioară cât şi decorul exterior, care aici este format dintr-o pitorească friză a ctitorilor în straie de sărbătoare, împreună cu câţiva “potecaşi” călări, zugraviţi pe faţadele bisericii.
În pronaos, tabloul votiv de pe sud, vest şi nord îi reprezintă pe vătaful Ioan Ursanu, mama sa, Nedelea, popa Nicola şi popa Radu, Dumitra ereita şi Ilinca ereita (soţiile preoţilor), pictura fiind bine păstrată şi de curând restaurată, portretele ctitorilor dovedind darul şi harul zugravului Dinu din Craiova şi a ajutoarelor sale, zugravii Manole, Cochina şi Gheorghe.
Capitanii de plai, vătafii şi “potecaşii” erau oameni cu credinţă mare în Dumnezeu. Se spune că acolo unde clopotul uneia dintre biserici nu se mai auzea, oamenii puneau mână de la mână şi mai ridicau încă o bisericuţă. Aşa se face că în Slătioara vâlceană există 11 lacaşuri de cult – patru la Slătioara, trei la Goruneşti, două la Milostea şi alte două la Fometeşti-Rugetu.
Dar ce erau căpitanii de plai, vătafii, plaieşii sau “potecaşii” ? În evul mediu şi până spre sfârşitul sec.XVIII, judeţele din zona de munte a Ţării Româneşti erau împărţite în subunităţi administrative numite “plai”, conduse de un căpitan de plai şi un vătaf de plai, echivalentul funcţiei de prefect şi subprefect de mai târziu. Plăieşii sau “potecaşii” erau oameni liberi, moşneni cu obligaţii dar şi cu privilegii, care aveau în grijă paza hotarelor şi ale drumurilor ţării, bărbaţi mândri, vrednici şi hotărâţi, care vegheau vămile, trecătorile şi potecile munţilor călare pe caii lor mărunţi, slujbaşi ai domniei ce purtau niste căciuli înalte, ca semn al demnităţii lor, aşa cum sunt zugraviţi şi în “friza potecaşilor” de la biserica din Vioreşti.
Vătaful Ioan Popescu, zis Ursanu, împreună cu mama sa, Nedelea, cu preoţii din Târgu Horezu sau din satele din împrejurimi, pe lângă bisericuţa din Vioreşti, a mai ctitorit și biserica din Târgu Horezu, biserica din Slătioara, de la Cociobi, dar şi biserica din satul său natal, Ursani. În acest din urmă loc odihneşte, aşa cum i-a fost voia, politicianul liberal, omul de stat şi cărturarul I. Gh. Duca, dar biserica este cunoscută şi pentru fresca din pronaos, o capodoperă care înfăţişează alături de ctitorii în costume de epocă şi frizele de săteni împreună cu familiile lor, care au fost pictaţi pentru că au ajutat la ridicarea bisericii, înfăţişaţi ca nişte oameni mândri de poziţia socială dobândită, dovedind o puternică conştiinţă a apartenenţei lor la o comunitate sătească liberă.
Despre biserica “potecaşilor” din Vioreştii Slătioarei Academicianul Răzvan Theodorescu scria următoarele:
“…Veacul brâncovenesc poate fi socotit încheiat printr-un mic lăcaş, aflat în preajma Hurezilor voievodali în câtunul cu nume de floare al Vioreştilor din părţile Slătioarei vâlcene. L-au zidit în 1782 şi l-au împodobit cu zugrăveli către 1807 meşteri ţărani cu cheltuiala obştei neatârnate de aici, în frunte cu Ioan Popescu, zis Ursanu ctitor şi al altor locuri de închinăciune (….) Pe faţadele albe de la Vioreşti-Slătioara, se desfăşoară detaşate într-un desen a carui delicateţe nu e concurată decât de finețea cromatică amintitoare de preţioase manuscrise orientale efigiile unei vestite frize – cea a potecaşilor (…) Ei întruchipează acea, cum a numit-o cândva Nicolae Iorga, istorie anonimă a miilor de ţărani liberi ce au ridicat cu evlavie şi orgoliu salba de biserici de sub munte, din Buzău, Dâmboviţa şi Argeş, din Vâlcea, Mehedinţi şi Gorj, de la începutul modernităţii noastre, după domnia Brâncoveanului şi înainte de scurta cârmuire a lui Tudor Vladimirescu.”
Restaurare
Principalele lucrări de restaurare au constat în readucerea golurilor ferestrelor la dimensiunile iniţiale, refacerea integrală a şarpantei şi a învelitorii din şiţă, cu eliminarea turlei târzii din lemn şi reînchiderea cu zidărie de cărămidă a calotei naosului.
Închiderea târzie a pridvorului a fost păstrată numai pe latura vestică, marcându-se coloanele, arcadele şi parapetul pridvorului original, prin tâmplărie şi degroşări ale zidăriei.
Au fost refăcute integral pardoselile din cărămidă, cu respectarea modelului iniţial şi marcarea în pardoseală a compartimentelor dispărute, conform elementelor furnizate de cercetarea arheologică.
Este de subliniat colaborarea deosebit de fructuoasă cu restauratorul de pictură Elena Murariu, care şi-a adus o contribuţie excepţională la realizarea unei restaurări unitare şi a punerii în valoare a tuturor elementelor originale.
Lucrările exterioare au constat în refacerea împrejmuirii pe laturile de sud, est şi vest, din sistematizarea verticală a terenului din jurul bisericii, refacerea trotuarelor şi asigurarea scurgerii apelor pluviale.
Toate instalaţiile electrice, interioare şi exterioare, de legare la pământ şi de paratrăznet, au fost nou executate.
Echipa proiectului
Arhitectură Arh. Aurel Ioan Botez, T. Arh. Dumitru Bucur, Prof. Ing. Alexandru Cişmigiu (+), Ing. Gheorghe Dobrescu
Restaurare componente artistice restaurator Elena Murariu
Antreprenor - constructor (consolidare) DIACONU CONSTRUCŢII - Ing. Tudor Diaconu, Ing. David Stan
Finalizare proiect 2006
Arhitectul Aurel Ioan Botez şi inginerul Tudor Diaconu au primit pentru această lucrare de restaurare Marele Premiu al Fundaţiei Naționale pentru Civilizație Rurală “Nişte Ţărani” în anul 2006 pentru contribuţii excepționale la promovarea şi afirmarea civilizaţiei rurale româneşti.
Lista premiilor Fundaţiei Naționale pentru Civilizație Rurală “Nişte Ţărani” pe ani (1998-2015)
CONEXIUNI
Arhiepiscopia Râmnicului
https://arhiepiscopiaramnicului.ro/cultural/biserica-potecasilor-din-vioresti
Fundaţia Națională pentru Civilizație Rurală “Nişte Ţărani”
https://fundatianistetarani.ro/programe/premiile-nationale/
Institutul Național al Patrimoniului - CIMEC
https://lacasuridecult.cimec.ro/RO/Documente/ASP/detaliu.asp?k=2239-1