Casa “Ana și Marinache Popescu” din Călărași
În jurul anului 1890, Marinache Popescu, negustor şi proprietar de terenuri în Ialomiţa, împreună cu soţia Ana au decis să zidească în Călăraşi o clădire opulentă, în stil eclectic, al cărei partiu arhitectural ordonat şi riguros cuprinde spaţii generoase, cu o corectă separare a funcţiunilor. Peste trei decenii, urmaşii lor vor dona imobilul primăriei, pentru a fi folosit în scop cultural şi educaţional, dorinţă respectată până la schimbarea regimului politic. În anii '50, clădirea va deveni Sediul Secţiei de Propagandă şi Agitaţie a Partidului Comunist Român, iar în anii '70 va funcţiona aici o grădiniţă, urmată de Institutul de Proiectare şi Inginerie pentru Industria Metalurgică. Cu ocazia reîmpărţirii teritoriale din 1981, casa va fi dată în administrare Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă a Judeţului Călăraşi, iar după Revoluţie va deveni sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, dorinţa donatorilor fiind astfel din nou împlinită.
Casa “Ana și Marinache Popescu” după restaurare (2011)
“Casa celor Trei regi”
Într-adevăr, monumentul istoric Casa “Ana şi Marinache Popescu“ – azi, Direcția Județeană pentru Cultură Călărași - este un obiectiv de excepţie şi de mare interes turistic.
Construită înainte de anul 1894, clădirea a fost inclusă în “Proiectul de Reabilitare a monumentelor istorice şi modernizarea instituţiilor publice de cultură din România”
- Actualul sediu al Direcţiei pentru Cultură Călăraşi a aparţinut negustorului de cereale Marinache Popescu, clădirea fiind donată comunităţii pentru cultură şi educaţie.
- În această clădire a locuit pionierul filmului românesc, Leon Popescu, finanţatorul primului film românesc „Independenţa României”.
- Prin această clădire au poposit, de-a lungul timpului, MS Regele Carol I, Regele Ferdinand şi Regele Mihai I.
- În cele două clădiri restaurate ale DJCPN – va funcţiona COMPLEXUL CULTURAL al Direcţiei pentru Cultură !
Leon M. Popescu - fiul familiei Ana şi Marinache Popescu, fondatorii casei monument istoric “Casa Ana şi Marinache Popescu” ( în care funcţionează astăzi Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Călăraşi) a locuit în Călăraşi, în această casă. Şi este asimilat ca o personalitate a Călăraşiului, fiind primul producător de film din Istoria României - producătorul filmului românesc “Independenţa României”.
“Independența României: Războiul Româno-Ruso-Turc 1877” este un film istoric românesc realizat între 1911 și 1912. Acesta are drept subiect ilustrarea Războiului de Independență al României. Premiera a avut loc pe 1 septembrie 1912, la cinematograful “Eforie” din București. Din distribuție au făcut parte actori ai Teatrului Național din București și ai celorlalte teatre din oraș. Cu toate neajunsurile tehnice și umane ale vremii, a făcut o impresie bună printre românii de pe ambele versante ale Carpaților. În 1933, ziarul “Cuvântul” a realizat o anchetă în legătură cu începuturile filmului românesc, publicată pe parcursul mai multor numere. În cazul peliculei “Independența României” ziaristul Quick (identificat de istoricul dr. Ion Cantacuzino ca fiind C. Zăgănescu) a publicat niște concluzii preluate ulterior în toate mediile, dar care se vor dovedi parțial false în urma unor revelații de la jumătatea anilor '80. În 1985 pictorița Tanți Demetriade, urmașa actorului Aristide Demetriade, împreună cu istoricul de teatru Ionuț Niculescu, au descoperit într-un sertar vechi caietele ce cuprindeau scenariul filmului. Alături de alte scrisori și documente, ele aveau să arunce o lumină nouă asupra istoriei filmului “Independența României”. În 2007, filmul (în lungime de 82 de minute) a fost lansat pe DVD de către TVR Media.
Casa Ana şi Marinache Popescu este de fapt un ansamblu de două clădiri, dintre care construcţia principală cuprinde subsol parţial, demisol, hochparter şi pod parţial mansardat, în timp ce anexa este alcătuită doar din parter şi pod.
Restaurare
Cu trecerea timpului şi în lipsa unei întreţineri adecvate, ambele corpuri de clădire au ajuns într-o stare avansată de degradare, motiv pentru care, într-o primă etapă a intervenţiei, s-au executat o serie de operaţiuni de consolidare, menite să le asigure continuitatea în stare de integritate. Injectările de fisuri şi crăpături, cămăşuirea pereţilor parterului şi a aticului cu tencuieli armate, consolidarea planşeelor existente, reabilitarea/refacerea planşeelor din bolţişoare de cărămidă pe profile metalice şi revizuirea tuturor componentelor structurale ale şarpantei din lemn sunt doar câteva dintre ele.
Apoi, clădirile au fost atent restaurate, păstrând toate elementele originare, eliminând intervenţiile care alterau sau ascundeau integritatea monumentului şi introducând minimul necesar de componente noi, apărute din nevoia de refuncţionalizare.
De fapt, întregul proiect a pornit de la ideea construirii unui sistem care să integreze inserţiile contemporane în substanţa istorică a monumentului, fără a se apela la pastişă, dar respectând parametrii geometrici ai clădirilor istorice. Până şi intervenţiile majore apărute la nivel structural au fost lăsate aparente, în spiritul aceleiaşi idei.
Probabil că una dintre cele mai impresionante trăsături ale casei familiei Popescu era bogata ornamentaţie care o decora atât la exterior, cât şi la interior. Toate elementele erau însă grav afectate şi aveau nevoie de o minuţioasă restaurare. Ornamentele din teracotă de la exteriorul clădirii principale au fost curăţate şi lăcuite, intrând acum în contrast cu galbenul faţadei şi accentuând astfel linia cornişei şi dimensiunile golurilor. La interior, decoraţia este şi mai opulentă. Şi nu este vorba doar de plafoanele decorate cu stucaturi pictate în culori de ulei din holul principal şi actuala sală de şedinţe, ci mai ales de pictura decorativă care s-a descoperit pe majoritatea pereţilor odată cu îndepărtarea zugrăvelilor din perioada postbelică. Chiar şi anexa, care la origini adăpostea la parter trăsurile şi la etaj locuinţa servitorilor, era frumos decorată la exterior, dar desprinderea unora dintre componentele ornamentaţiei a impus completarea lor pe baza unor mulaje recuperate în timpul procesului de restaurare.
Singurele intervenţii contemporane vizibile la exterior sunt ansamblul compus din uşa cu tâmplărie metalică şi copertina din tablă perforată a accesului la demisol de pe faţada clădirii principale şi obloanele ferestrelor realizate din lame de lemn cu ramă metalică şi balustrada metalică a balconului introduse la nivelul anexei.
În ceea ce priveşte arhitectura interioară, ea este rezultatul unui reuşit dialog între substanţa istorică şi elementele contemporane nou introduse. Scara de acces la nivelul inferior, balustrada de la nivelul parterului şi pasarela care traversează subsolul pentru a facilita accesul în grădina ansamblului compun un singur obiect metalic, care conectează toate punctele de interes ale spaţiului anexei. Aceleaşi elemente au fost utilizate şi în cazul corpului principal de clădire, în zona subsolului: o pasarelă metalică transparentă, introdusă din motive funcţionale, reconfigurează relaţia dintre scara principală a casei şi scara de acces în subsol.
Cu un profund respect faţă de istorie, însă refuzând cu orice preţ pastişa, cu o vizibilă marcare a contemporaneităţii, dar fără a pierde din vedere caracterul reversibil al noilor elemente, proiectul arhitecţilor de la Point 4 Point se înscrie pe deplin în tendinţele actuale ale recuperării patrimoniului pe care l-am moştenit.
Data de 21 iulie 2011 a marcat recepţia proiectului iniţial de reabilitare şi consolidare a construcţiei. Deoarece pe parcursul lucrărilor au fost descoperite suprafeţe foarte mari de pictură originală, a urmat etapa restaurării picturii, finanţată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, fiind clădirea care are cea mai mare suprafaţă de pictură interioară, cunoscută în zonă.
Consolidare, restaurare şi punere in valoare a sediului Direcţiei Judeţene pentru Cultura si Patrimoniul National Călăraşi.
Un proiect realizat de ABRAL Art Product și Point4.
Caracterul public veritabil, prezervarea substanţei istorice, refuzul pastişei şi un sistem de intervenţii minimale au definit operaţia de restaurare a unei clădiri de patrimoniu din Călăraşi.
Ana şi Marinache Popescu îşi construiau în Călăraşii anului 1890 o vilă într-un stil eclectic opulent, cu un partiu arhitectural ordonat, riguros şi cu spaţii generoase. După o istorie zbuciumată, imobilul, compus dintr-un corp principal şi o anexă care iniţial adăpostea trăsurile şi la pod fânarul, serveşte acum drept sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Călăraşi.
Direcţia a iniţiat un proiect de restaurare al ansamblului. Era vorba, pe de o parte, despre protecţie şi consolidare şi despre punere în valoare, iar pe de alta parte despre o funcţionare mai bună şi de transformarea locului într-un focar cultural al oraşului. Programul convenit în final a prevăzut ca parterul casei să adăpostească spaţii pentru birouri şi o mică sală de conferinţe, spectacole etc. Demisolul va fi folosit ca spaţiu pentru o cafenea literară (care ar şi contribui la finanţarea activităţii direcţiei); parterul anexei a devenit un spaţiu dedicat expoziţiilor temporare. Podul transformat în mansardă capătă funcţiunea de locuire şi adăposteşte două camere pentru artişti rezidenţi sau invitaţi.
Strategia de intervenţie a pornit de la construirea unui sistem care să integreze inserţiile contemporane în arhitectura istorică fără a recurge la pastişă sau reinterpretare. Clădirile-monument au fost restaurate păstrând toate elementele originale, eliminând intervenţiile care alterau sau ascundeau integritatea şi introducând minimum necesar de componente noi care au apărut din raţiuni de refuncţionalizare. Accentele contemporane (reversibile cu excepţia intervenţiilor de consolidare) devin subtile elemente de contrast; ele sunt reversibile şi au fost tratate aparent pentru a marca etapa actuală de intervenţie.
Fosta anexă se află într-un început de colaps, accentuat de vegetaţia spontană care a lărgit fisurile existente şi a dus la desprinderea unor componente ale ornamentaţiei. Zonele cu ornamente distruse sau dispărute au fost completate pe baza mulajelor recuperate. Mansarda a fost integral reconstruită, respectând geometria generală şi pe cea a elementelor decorative.
Au fost redeschise golurile originale obturate sau zidite. Singurele adăugiri vizibile din exterior sunt obloanele ferestrelor şi balustrada metalică a balconului. Obloanele din lemn cu ramă metalică controlează intensitatea luminii în spaţiul expoziţional şi în unul dintre dormitoarele de la etaj. Sunt elemente reversibile, integrate în golurile existente care nu afectează ornamentaţiile şi ancadramentele originale. Balustrada balconului este o structură metalică neutră şi foarte transparentă care o înlocuieşte pe cea istorică, dispărută.
A fost introdusă o scară care leagă mansarda de parter, iar sistemul structural din boltişoare montate pe grinzi metalice al planşeului de peste parter a fost restaurat şi tratat aparent. În afara completării cu cărămizi recuperate in situ a zonelor boltite prăbuşite, s-au efectuat doar operaţiuni de rostuire a zidăriei şi de vopsire a profilelor metalice. Spaţiul galeriei capătă unitate astfel prin continuitatea sistemului de alcătuire al planşeului.
Odată cu realizarea unor sondaje la nivelul fundaţiilor s-a decopertat o parte a subsolului clădirii. Descoperirea unui tunel boltit din zidărie, probabil parte integrantă a sistemului original de canalizare, ne-a făcut să renunţăm la a acoperi subsolul, acesta devenind un spaţiu deschis către parter. Zidăria este tratată aparent la fel ca şi grinzile din beton ale sistemului de consolidare.
Scara de acces la nivelul inferior, balustrada de la nivelul parterului şi pasarela care traversează subsolul şi leagă interiorul de grădină compun un obiect metalic continuu care aduce împreună toate punctele de interes ale clădirii originale. Arhitectura interioară este rezultatul simbiozei dintre containerul original şi noul obiect metalic care se adaptează ierarhiei spaţiilor atât pe verticală, cât şi pe orizontală. Scara metalică şi pasarela intră în dialog cu balconul metalic de la etaj şi ambele generează împreună cu ramele din cornier ale obloanelor un sistem grafic transparent al noilor intervenţii, ce se detaşează de arhitectura de plinuri a clădirii originale.
Clădirea principală a fost tratată conform aceloraşi principii. Din motive funcţionale, în zona scării interioare de acces în subsol, a fost amplasată o porţiune de pasarelă metalică transparentă care să reconfigureze relaţia dintre aceasta şi scara principală a casei. S-a realizat o zonă de trecere cu lăţimea de un metru între cele două elemente, fără a altera geometria componentelor originale. Piesa metalică preia structura şi materialele folosite pentru pasarela şi scara din anexă.
În spaţiul expoziţional de la subsol, sistemul de consolidare din beton este tratat aparent, bolţile de cărămidă sunt rostuite şi se vopsesc grinzile metalice. Nu se introduc finisaje noi şi scara de acces în subsol este construită din cărămida aparentă pentru a fi integrată în acelaşi repertoriu de materiale.
Obloanele anexei intră în dialog cu noul aparat de acces din grădina spre demisol. Cutia improvizată din tablă este înlocuită cu un volum a cărui structură metalică este îmbrăcată în lame de lemn, pasul şi dimensiunea lamelor fiind identice cu cele ale obloanelor. Cutia de acces mediază între clădire şi exterior: nu este numai permeabilă din punct de vedere vizual, ci şi o extindere a clădirii originale către exterior prin intermediul terasei accesate printr-una din ferestrele parterului.
Pe baza aceloraşi criterii se restaurează şi spaţiul de sub scara monumentală de acces. Stâlpii şi planşeul sistemului de consolidare rămân trataţi aparent, iar completările de zidărie nu se finisează. Panourile de zidărie se (re)compun cu ajutorul cărămizilor originale, recuperate in situ. Profilele metalice au rolul de a separa uşa de acces cu tâmplărie de aluminiu de panourile de zidărie originale.
Singura intervenţie contemporană vizibilă pe faţada principală a clădirii-monument o constituie ansamblul compus din uşa cu tâmplărie metalică şi copertina din tablă perforată a accesului la demisol.
Curtea a devenit un spaţiu public, cât mai deschis către stradă şi clar delimitat în raport cu celelalte vecinătăţi. Pavajul din piatră cubică accentuează caracterul urban al ansamblului.
Decoraţia a fost păstrată şi recondiţionată integral acolo unde a supravieţuit, cu excepţia zugrăvelilor decorative ale pereţilor în unele dintre camere, descoperite sub straturile mai târzii de tencuială, care au fost protejate pentru a fi restaurate într-o fază ulterioară.
Decoraţia exterioară este reprezentată atât de profilatura bogată, executată din mortar, cât şi de ornamente din pământ ars. În timpul operaţiunilor de restaurare s-a decis curătarea pieselor ceramice şi lăcuirea lor fără a fi repictate. Ornamentele din teracotă intră în contrast cu galbenul faţadei accentuând linia cornişei sau dimensiunile golurilor. Alegerea culorilor la exterior a fost o decizie dificilă; decopertările şi analizele au arătat că, departe de cenuşiul, bejul sau albul indecis cu care asociem astăzi această arhitectură, cel puţin unele dintre case erau colorate în cele mai variate şi stridente moduri posibile. Trecând de şocul iniţial, ne-am decis să rezistăm tentaţiei de a face corectură unui spirit al epocii. Aşa că am refăcut culorile iniţiale şi am mizat pe trecerea timpului şi pe praful Câmpiei Române pentru domolirea unei imagini poate prea violente pentru gustul actual.
(Revista ZEPPELIN - nr. 99 /Noiembrie 2011: Casa lui Jupân Marinache din Călărași)
Program
Parterul casei adăposteşte spaţii pentru birouri şi o mică sală de conferinţe, spectacole etc. Demisolul va fi folosit ca spaţiu pentru o cafenea literară; parterul anexei devine un spaţiu dedicat expoziţiilor temporare. Podul transformat în mansardă capătă funcţiunea de locuire pentru artişti rezidenţi sau invitaţi.
Strategia de intervenție
Inserţiile contemporane sunt integrate în arhitectura istorică fără a recurge la pastişă sau reinterpretare. S-au păstrat toate elementele originale, eliminându-se intervenţiile alterante şi introducând minimum necesar de componente noi. Accentele contemporane (reversibile cu excepţia intervenţiilor de consolidare) devin subtile elemente de contrast, tratate aparent pentru a marca etapa actuală de intervenţie.
Fosta Anexă
Descoperirea unui tunel boltit din zidărie - probabil parte integrantă a sistemului original de canalizare - ne-a făcut să renunţăm la a acoperi subsolul, acesta devenind un spaţiu deschis către parter.
Scara de acces la nivelul inferior, balustrada de la nivelul parterului şi pasarela care traversează subsolul şi leagă interiorul de grădină compun un obiect metalic continuu care aduce împreună toate punctele de interes ale clădirii originale. Sistemul grafic transparent al noilor intervenţii (obloane, elemente metalice) se detaşează de arhitectura de plinuri a clădirii originale.
Clădirea pricipală
A fost tratată conform aceloraşi principii. Din motive funcţionale, în zona scării interioare de acces în demisol, a fost amplasată o porţiune de pasarelă metalică transparentă. Piesa metalică preia structura şi materialele folosite pentru pasarela şi scara din anexă.
În spaţiul expoziţional de la demisol, sistemul de consolidare din beton este tratat aparent, bolţile de cărămidă sunt rostuite şi se vopsesc grinzile metalice.
Demisolul este acccesibil direct din grădină. Vechea cutie improvizată din tablă este înlocuită cu o structură metalică vitrată şi îmbrăcată în lame de lemn. Cutia de acces devine o extindere a clădirii originale către exterior prin intermediul terasei accesate printr-una din ferestrele parterului.
Curtea
A devenit un spaţiu public, cât mai deschis către stradă şi clar delimitat în raport cu celelalte vecinătăţi. Pavajul din piatră cubică accentuează caracterul urban al ansamblului.
Decorația
A fost păstrată şi recondiţionată integral. Zugrăvelile decorative descoperite sub straturile mai târzii de tencuială au fost protejate pentru a fi restaurate într-o fază ulterioară.
S-a decis curăţarea ornamentelor ceramice şi lăcuirea lor fără a fi repictate. Alegerea culorilor la exterior a fost o decizie dificilă; decopertările şi analizele au arătat o schemă originală variata şi stridentă. Am refacut, deci, culorile iniţiale şi am mizat pe trecerea timpului pentru domolirea unei imagini poate prea violente pentru moment.
Proiectul “Consolidare, restaurare şi punere in valoare a sediului Direcţiei Judeţene pentru Cultura si Patrimoniul National Călăraşi” - Casa “Ana și Marinache Popescu” din Călărași - proiect finalist la Bienala Națională de Arhitectură 2012 (secțiunea “Arhitectura patrimoniului cultural”) și la Anuala de Arhitectură 2012 (Secțiunea “Restaurare și reabilitare”)
Date proiect
Denumire: Consolidare, restaurare şi punere in valoare a sediului Direcţiei Judeţene pentru Cultura si Patrimoniul Național Călăraşi
- Casa “Ana și Marinache Popescu” din Călărași
Cod LMI: CL-II-m-B-14596
Tipologie: obiectiv socio-cultural
Amplasament: str. 13 Decembrie nr.9, Călăraşi
Finanțator: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Unitatea de Management a Proiectului
/ Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi Bugetul de Stat
Beneficiar: D.C.P.N. jud. Călăraşi
Proiectant general: ABRAL Art Product
- Şef de proiect: Arh. Aurel Ioan Botez
Autori: POINT 4 SPACE - Arh. Justin Baroncea, Arh. Radu Enescu, Arh. Ştefan Ghenciulescu, Arh. Dragoş Dragnea
ART TEST DESIGN
Colaborator: Arh. Luiza Mihordescu
Structură: Ing. Gheorghe Dobrescu
Instalaţii termice, HVAC: Ing. Florin Bălan, Ing. Alexandru Botez
Instalaţii electrice: Ing. Constantin Bălan
Instalaţii sanitare: Ing. Nicolae Grigoriu
Antreprenor-constructor: ROBSON HOLDING ENERGY
Project Manager: Arh. Adrian Grosu
Manager: Florin Ionescu
Finalizare: 2011
Foto: Dragoș Dragnea, Justin Baroncea
CONEXIUNI
Bienala Națională de Arhitectură 2012
https://www.uar-bna.ro/2012/proiecte/4/236/
Anuala de Arhitectură București
https://www.anuala.ro/proiecte/2012/restaurari/r03/